Drăgălașul din poză este Billy. Avea opt luni în momentul fotografiei. Sunt zeci de specii de delfini, dar toate trăiesc peste 40 de ani, așadar s-ar putea să-l revăd pe Billy. La despărțire, când m-a pupat și ne-am îmbrățișat, mi-a spus că ne vom revedea.
Poza este făcută tot în Isla Roatan, unde delfinii trăiesc în mediul lor natural, fiind crescuți și dresați acolo, nu în piscine, iar turiștii înoată cu ei în mare. E o experiență pe care o voi purta în mine toată viața. După doar zece minute, i-am reținut numele și atingerea pentru toată viața, în timp ce numele unor oameni îl uit după câteva minute.